Dario ramane antrenorul lui Dinamo

23465-55bonetti7

Titlul asta nu e nicio stire exclusiva si nicio lamentare ridicola. Dorinel Munteanu va fi oficializat astazi in functia de antrenor al echipei lui Badea, Savulescu si Negoita, dar la Dinamo antrenor ramane Dario Bonetti.

 

Aici e vorba de simboluri, de oameni care au dat dovadă de caracter, care au pus interesul clubului mai presus de avantajele unora sau altora; oameni care au sacrificat imaginea personală, salariile, familia sau chiar propria viaţă pentru Dinamo şi pentru ideea că acest club şi suporterii săi merită orice efort. Hîldan a contribuit cu viaţa, alţii au contribuit cu salariile, acceptând reduceri ale contractelor, întârzieri ale plăţilor sau chiar au renunţat la sumele restante. Unii au strâns din dinţi şi au preferat să ia asupra lor oprobriul public pentru a menţine atmosfera din vestiar. Bonetti şi-a pus în joc imaginea, credibilitatea, onestitatea şi postul. Toate acestea nu pentru rezultate, ci, din nou, pentru ideea că acest club şi suporterii săi merită acest efort. Şi aici nu e vorba doar de altruism şi spirit civic, pentru că acei oameni sunt în primul rând oameni care se respectă pe sine şi se simt datori să-i trateze ca atare pe cei care le respectă munca şi-i susţin. E un lucru rar din păcate, iar când astfel de oameni apar, mulţi îi consideră anomalii ale societăţii, deşi societatea noastră în sine este o anomalie, iar aceşti oameni sunt „anticorpii” care încearcă să cureţe cancerul din corpul bolnav.

 

„Boala” clubului Dinamo, sesizată de mulţi ani de suporteri şi mai nou recunoscută de conducere, părea că beneficiază de pe urma lui Dario, iar prezenţa sa pe banca lui Dinamo era singurul lucru care dădea sens zbaterilor noastre. Nu calităţile lui de antrenor ne ţineau în tribunele stadionului, ci calităţile lui morale. Integritatea de care a dat dovadă. Din acest punct de vedere, l-am dorit înapoi la Dinamo la fel cum l-am dorit pe Andone după ce a fost dat afară de Ioan Becali. Diferenţa e însă că italianul s-a întors tot cu capul pe umeri, spre deosebire de predecesorul său care pe unde s-a mai dus, a demonstrat aceeaşi labilitate ca şi în al doilea său mandat la Dinamo.

 

Istoria cinsteşte doar memoria oamenilor integri. Iar Dario Bonetti a demonstrat la Dinamo, în două rânduri, că a fost un antrenor integru, chiar dacă adeseori calităţile sale profesionale au fost puse sub semnul întrebării.

Prin urmare, din acest punct de vedere, Dorinel pleacă la drum cu un handicap. În viaţă se spune că nimic nu e imposibil, dar la Dinamo, în ultimii ani, pare mai degrabă că nimic nu e posibil. Ca urmare, contractul „neamţului” încheiat până în 2015, pare a fi încă una din glume acţionarilor care ne fac să zâmbim amar.

Pe Dario l-am susţinut necondiţionat, pentru că ştiam cu cine avem de a face. Pe Dorinel însă, îl vom susţine doar dacă va demonstra întâi că prezenţa sa la Dinamo nu este doar o pierdere de timp. Poate n-am intrat iar în perioada antrenorilor care stau pe banca lui Dinamo la fel ca fumul în jurul trabucului fumat de Dinu…

In Articole. Adauga semn de carte.

Lasă un răspuns